Cetatea Deva
Fortăreața de necucerit care a vegheat Transilvania timp de secole
Construită după una dintre cele mai întunecate evenimente din istoria medievală a Regatului maghiar și a Europei central și est-europene – marea invazie mongolă (tătară) din anii 1240–1241 – Cetatea Deva a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1269, când fortificația a fost donată de ducele Transilvaniei, Ștefan, comitelui Chyl din Câlnic (în prezent în județul Alba).
Cetatea Deva a fost ridicată pe un con vulcanic, la altitudinea de 378 metri, în locul în care râul Mureș formează un defileu între Munții Metaliferi și Munții Poiana Ruscă. De-a lungul istoriei sale, cetatea a avut rol de apărare dar și de supraveghere a văii Mureșului și drumului care străbătea cursul principalului afluent al Transilvaniei.
Prin poziția sa strategică și zidurile puternice din piatră, Cetatea Devei a atras atenția mai multor călători care au vizat această regiune a Europei. De exemplu, Giovan Andrea Gromo, apropiat și expert militar al regelui Ungariei, Ioan Sigismund Zápolya, menționa în anul 1564 următoarele: „… [Cetatea Devei] este socotită una dintre cele mai importante fortărețe din acest regat… este de necucerit… este aprovizionată întotdeauna cu tot ce este nevoie ca să susțină orice asediu puternic pentru trei sau mai mulți ani și are avantajele râului și a pădurilor învecinate și a munților pentru a fi ajutată și a se salva…”. Două secole mai târziu, nobilul și arhitectul transilvănean Nicolae Bethlen scria: „Cetatea Devei este cea mai mare și cea mai reușită fortificație din Europa înaintea descoperirii armelor de foc”.
Dezvoltarea tehnicilor și tacticilor militare, în special evoluția artileriei și tehnicilor de asediu, a dus ca, în timp, Cetatea Deva să își piardă din importanța militară și strategică. Începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, Cetatea Deva a devenit loc de refugiu sau, în diferite ocazii, închisoare, pentru cei care s-au împotrivit autorităților imperiale austriece.
Distrusă și părăsită în urma exploziei depozitului de muniție din ultimele zile ale Revoluției din anii 1848–1849, Cetatea Deva a devenit, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, loc de promenadă și spațiu de loisir pentru generații de locuitorii ai Devei și nu numai.
Chiar și în vremurile contemporane, ruinele cetății Deva, astăzi trecute printr-un amplu proces de restaurare, și poveștile despre tunelurile secrete, continuă să impresioneze și să captiveze orice turist care urcă în cetate, fie pe jos, pe potecile care înconjoară dealul cetății, fie cu ajutorul ascensorului înclinat (telecabinei). De sus, vârful cetății oferă o perspectivă unică asupra Văii Mureșului, un peisaj viu și schimbător, unde satele se întind de-a lungul râului sau se cuibăresc printre dealuri, iar munții își schimbă mereu înfățișarea în lumina soarelui.
SECOLUL AL XIII-LEA
Mijlocul secolului al XIII-lea este sinonim cu unul dintre cele mai întunecate evenimente din istoria Europei centrale și de est, și a Regatului medieval al Ungariei, principalul actor politic al zonei. Marea invazie mongolă (tătară) din anii 1240–1241 a avut consecințe importante în istoria Regatului maghiar, însă dimensiunea pustiiri lăsate în urmă de hoardele asiatice sunt greu de apreciat. Cert este însă că după acest eveniment statul maghiar s-a reformat, iar setul de reforme a vizat toate domeniile: social, politic, economic, dar mai ales, militar.
Fortificațiile vechi, înconjurate cu valuri de pământ și palisade din lemn, au devenit inutilizabile, iar cele care se mai țineau au dispărut odată cu asaltul mongolilor (tătarilor). Tocmai din această cauză, una dintre cele spectaculoase schimbări de după năvălirea acestora a fost răspândirea cetăților de piatră. Diferite surse menționează că după marea invazie mongolă (tătară) din anii 1240–1241 și anul 1300 au fost ridicate peste 150 de fortificații moderne, din piatră, pe tot cuprinsul Ungariei medievale.
În acest context, al fortificării regatului împotriva pericolului extern, ar trebui înțeleasă și ridicarea cetății din Deva. Din păcate, nu se cunoaște data exactă a construirii acestei fortificații. Prima atestare documentară a cetății Deva datează din anul 1269, când fortificația a fost donată de regele minor al Ungariei care îndeplinea și funcția de duce al Transilvaniei, Ștefan, comitelui Chyl din Câlnic (în prezent în județul Alba). Un alt document medieval, din anul 1273, menționează o bătălie purtată sub dealul cetății din Deva, despre care se știe că a avut loc în anul 1264. Unul dintre comandanții aceluiași duce al Transilvaniei, Ștefan, Petru Csák, a obținut aici o victorie importantă împotriva trupelor cumane, loiale regelui Béla al IV-lea, tatăl lui Ștefan, conduse de frații Ladislau și Gyula Kán.
Având în vedere aceste informații, se poate presupune că ridicarea cetății Devei a avut loc între anii 1247 – momentul în care regele Béla al IV-lea a luat decizia de fortificare a regatului prin ridicarea unor cetății din piatră – și 1264 – când sursele menționează o luptă purtată sub zidurile cetății.
Pe baza surselor documentare, coroborate cu cele arheologice, se poate creiona o imagine a cetății Deva în a doua jumătate a secolului al XIII-lea. Cel mai probabil, aceasta era formată dintr-o incintă din piatră de formă elipsoidală, alungită pe axa est vest, care avea pe laturile înguste două turnuri de apărare – un turn circular în partea de est și un turn pătrat în partea de vest – un palat pe latura de sud și un turn de poartă pe latura de nord a incintei.
SECOLUL AL XIV-LEA
Începutul secolul al XIV-lea a adus Ungariei medievale o lovitură grea: moartea regelui Andrei al III-lea și stingerea dinastiei arpadiene, familia care condusese Ungaria de peste 400 de ani. Fără un urmaș pe linie masculină, regatul maghiar se afla în pragul dezmembrării, riscul de a se fărâmița în provincii independente fiind iminent.
În contextul destrămării puterii centrale maghiare, Transilvania, sub conducerea voievodului Ladislau Kán, și-a câștigat o autonomie considerabilă. În perioada acestuia, cetatea Devei devine reședința puternicului voievod, iar izvoarele atestă existența unei cancelarii voievodale. Astfel, există documente emise în Deva de către voievod încă din anul 1307, iar în anul următor este atestat un palat (domus), fapt care confirmă stabilirea reședinței voievodale al Deva.
Ladislau Kán a jucat un rol extrem de important în lupta dintre pretendenții la tronul Ungariei: Carol Robert de Anjou și principele bavarez Otto de Wittelsbach. Într-o primă fază, voievodul Transilvaniei l-a încătușat pe principele bavarez în timpul vizitei sale din Transilvania, confiscând chiar coroana Sfântului Ștefan – ceea care era folosită în mod tradițional la încoronarea regilor Ungariei medievale. Ulterior, acest i-a predat coroana lui Carol Robert de Anjou, dar Transilvania nu a revenit imediat sub control regal.
După moartea voievodului Ladislau Kán în 1315, conflictul pentru putere s-a transformat într-un adevărat război civil. Fiul său, purtând același nume, s-a autoproclamat voievod și a inițiat o revoltă, susținut de suverani străini. Două bătălii decisive au avut loc la Deva, în 1316 și 1321. Prima s-a desfășurat sub zidurile cetății, în timp ce a doua a dus la cucerirea Devei de către tabăra voievodului Toma Szécsényi, marcând înfrângerea finală a revoltei fiului lui Ladislau Kán.
După ce a asigurat stabilitatea internă a regatului, regele Carol Robert de Anjou a luat măsuri pentru a proteja granițele sudice, amenințate de tătari. În acest sens, în anul 1324, el a traversat Deva în drum spre Țara Românească.
SECOLUL AL XV-LEA
În secolul al XV-lea, istoria cetății Deva a fost strâns legată de numele lui Ioan de Hunedoara, cunoscut mai degrabă în conștiința publică românească ca Iancu de Hunedoara. Acesta a primit, cel mai probabil în anul 1443, din partea regelui Ungariei, Vladislav I, cetatea Devei, ca bază de susținere materială a cheltuielilor de război. Pregătirile pentru iminentul război cu Imperiul Otoman și moartea prematură a regelui în timpul Bătăliei de la Varna din anul 1444 au întârziat punerea efectivă în posesie.
Acest fapt s-a întâmplat doar în anul 1453, când următorul rege al Ungariei, Ladislau al V-lea Postumul, a emis un nou act de punere în posesie. Documentul are o importanță deosebită pentru domeniul cetății Deva, deoarece în acest act au fost înșirate toate proprietățile lui Ioan de Hunedoara, din nordul și sudul comitatului, grupate în mai multe districte și legate de cetatea Devei:
• districtul cetății Deva: Sântandrei, Sântuhalm, Archia, Almașu Sec, Cârjiți, Cozia, Căoi, Leșnic, Dumbrăvița și Boia Bârzii;
• districtul Dobra cu posesiunile – acestea nu sunt menționate în document;
• districtul Șoimuș: Șoimuș, Bârsău, Lunca, Păuliș, Boholt, Chișcădaga, Fizeș și Toplița Mureșului;
• posesiuni din zona centrală a comitatului: Călanu Mic, Călan, Totia, Strei Săcel, Streisângeorgiu, Ruși, Strei, Nădăștia de Jos și Nădăștia de Sus;
• posesiuni din districtul Hațeg: Bățălar, Vâlcelele Bune, Vâlcele, Bretea, Covragiu, Izvoarele, Cinciș, Subcetate, Ciopeia, Sânpetru, Vad, Nălați, Reea, Sântămăria-Orlea, Coroiești, Râu Alb, Băiești, Ohaba, Livadia, Ponor, Paroș și Zăvoi.
După moartea lui Ioan de Hunedoara, în tabără militară de la Zemun (astăzi suburbie a Belgradului) în anul 1456, domeniul familiei a trecut în posesia fiului cel mare, Ladislau. Condamnarea și decapitarea acestuia în anul următor, au dus la pierderea tuturor posesiunilor familiei. La începutul anului 1458, fratele său, Matia Corvin, ajunge rege al Ungariei, iar cetatea Devei și domeniul ei intrat în posesia unchiului acestuia Mihai Szilágyi. Ulterior, toate proprietățile familiei au ajuns în posesia fiului nelegitim al regelui, Ioan Corvin, până la moartea acestuia din anul 1504. Odată cu stingerea familiei Huniazilor, cetatea și domeniul ei au revenit iarăși în proprietatea statului.
Perioada în care cetatea Devei s-a aflat în proprietatea familiei Huniazilor, cea de a doua jumătate a secolului al XV-lea, este caracterizată printr-un amplu „șantier în construcție”, în urma căruia a rezultat cea de a doua incintă a cetății.
SECOLUL AL XVI-LEA
Începutul secolului al XVI-lea este sinonim cu un eveniment care a marcat profund istoria spațiului central și sud-est european. În anul 1526, armata regală maghiară a suferit o înfrângere zdrobitoare în fața turcilor la Mohács, fapt ce a atras după sine dezmembrarea Ungariei.
Tronul, vacant după moartea regelui Ludovic al II-lea în timpul bătăliei de la Mohács, a fost disputat de voievodul Transilvaniei, Ioan Zápolya, și regele austriac Ferdinand de Habsburg. Cum confruntarea îndelungată, militară și diplomatică dintre cele două tabere s-a produs mai ales în Transilvania sau în legătură cu Transilvania, cetatea Deva nu putea să lipsească din ecuație.
În perioada anilor 1526 și 1529, cetatea Deva a fost ocupată de partizanii regelui Ferdinand de Habsburg, ca din anul 1530, aceasta și domeniul aparținător să intre în posesia regelui Ioan Zápolya. După căsătoria cu Isabella, fiica regelui polonez Sigismund I, în anul 1539, cetatea i-a fost donată acesteia.
Regina Isabella a locuit deseori la Deva până la moartea ei, survenită în anul 1559. Sigura excepție o constituie perioada anilor 1551–1556, când Transilvania s-a aflat sub ocupația austriacă, iar regina a fost obligată să ia drumul exilului, alături de fiul ei, regele minor Ioan Sigismund Zápolya.
În perioada în care Transilvania s-a aflat sub ocupația austriacă, cetatea Deva a devenit un obiectiv militar de maximă importanță, iar sub zidurile sale au fost desfășurate trupe militare impresionante, în contextul luptelor cu armatele otomane.
Din perioada imediat următoare s-a păstrat și cea mai veche descriere a cetății, realizată de expertul militar Giovan Andreea Gromo. Acesta considera cetatea Deva ca fiind una dintre cele mai importante fortificații ale țării. Conform scrierilor sale, cetatea domina râul Mureș, iar faptul că era așezată la o asemenea înălțime făcea ca ea să nu poată fi bătută de nicio artilerie. Toate acestea, dar și altele, în concepția lui Gromo, făceau cetatea Deva „de necucerit”.
La sfârșitul secolului al XVI-lea, în cetatea Deva a fost închis episcopul Francisc Dávid, fondatorul bisericii unitariene din Transilvania. Această doctrină, apărută în contextul reformei protestante, venea ca o critică la dogma trinitară (credința în Sfânta Treime). Acuzat de erezie de către Dieta Transilvaniei, Francisc Dávid este adus în iulie 1579 în cetatea Devei, unde moare câteva luni mai târziu, în luna noiembrie a aceluiași an.
În anul 1581, cetatea Deva a ajuns în mâinile lui Francisc Geszthy, comandantul forțelor armate și guvernatorul Transilvaniei, printr-o donație a principelui Cristofor Báthory. În timpul acestuia s-au realizat o serie de lucrări, mai ales în partea de sud a fortificației.
SECOLUL AL XVII-LEA
La începutul secolului al XVII-lea, Transilvania a trecut printr-o perioadă de instabilitate politică, situație a luat sfârșit odată cu alegerea lui Gabriel Bethlen ca principe. În 1613, după alegerea sa, Gabriel Bethlen a donat cetatea Deva, împreună cu domeniul său, primei sale soții, Susana Károly, care a deținut-o până la moartea sa în 1622. Sursele istorice menționează puține lucrări de construcție realizate în cetate în acea perioadă.
După anul 1622, domeniul și cetatea Deva au ajuns în posesia nepotului lui Gabriel Bethlen, Ștefan, și a soției sale, Maria Széchy. Aceasta, rămasă văduvă, le-a vândut principelui Gheorghe Rákóczi în 1640. În scurta perioadă în care acesta a deținut cetatea Deva (1640–1648), sursele documentare menționează o serie de lucrări – ridicarea unui nou bastion pe latura estică și săparea unei fântâni în incinta cetății.
După moartea lui Gheorghe Rákóczi I, cetatea Deva a trecut prin mâinile mai multor principi ai Transilvaniei. Inițial, fiul său, Gheorghe Rákóczi al II-lea, a donat-o lui Acațiu Bárcsai în 1657. Ulterior, în 1661, fortificația a ajuns în proprietatea lui Mihail Apafi, care a deținut-o până în 1686, când a fost ocupată de trupele imperiale habsburgice.
SECOLUL AL XVIII-LEA
Pentru cetatea Deva secolul al XVIII-lea începe promițător. Cetatea era integrată în programul de fortificare a părții răsăritene a Imperiului Habsburgic împotriva ofensivei otomane spre centrul Europei. Început la sfârșitul secolului al XVII-lea, acest program de fortificare continua și în secolul al XVIII-lea.
Pentru realizarea acestui obiectiv, armata austriacă a angajat în rândurile sale mai mulți ingineri militari și arhitecți străini, dintre care, cu o influență semnificativă asupra cetății Deva, poate fi amintit Giovanni Morando Visconti. Acesta a realizat mai mute proiecte de fortificare, de tip vauban, întâlnite la mai multe fortificații din Europa centrală dar și din Transilvania, cum sunt cele de la Alba Iulia, Oradea, Sighișoara etc. O astfel de lucrare viza și cetatea Deva.
Lucrările au fost începute de noul guvernator militar al Transilvaniei, Ștefan Steinville. Acesta începe lucrările de transformare a cetății Deva într-o fortificație bastionară în anul 1713. Proiectul prevedea o transformare radicală a peisajului în partea estică, de la bazele cetății. De asemenea, au fost realizate și o serie de lucrări de reparație la vechea fortificație.
Nu se cunosc motivele exacte pentru care șantierul de transformare a cetății Deva nu a fost dus la bun sfârșit. Cel mai probabil, moartea proiectantului Visconti, în anul 1717, coroborată cu cea a guvernatorului Steinville, în anul 1720 reprezintă cauzele principale. Fortificația bastionară a rămas într-un stadiu incipient, realizându-se doar prima fază, cea a unor bastioane de pământ. Chiar dacă urmele acestora nu mai sunt vizibile astăzi în teren, ele apar documentar și au fost schițate pe o serie de schițe, planuri și hărți din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea.
În anul 1731, împăratul Carol al VI-lea al Austriei a vândut cetatea Deva ducelui Iulius Visconti, care, la rândul său, a vândut-o în 1743 contelui Ioan Haller, comandantul militar al Transilvaniei. La mijlocul secolului al XVIII-lea, au avut loc alte lucrări de reparație a cetății, din ordinul unui alt comandant militar al Transilvaniei, Maximilian Ulisse Brovne.
În ciuda acestor lucrări de reparații, rolul militar al cetății Deva a fost extrem de redus în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. În această perioadă, fortificația de pe valea Mureșului a fost folosită în principal ca închisoare sau ca loc de execuție pentru cei care s-au împotrivit puterii imperiale austriece. Un exemplu tragic în acest ultim aspect, este executarea a peste 30 de țărani, în cetate sau mai degrabă în fortificația extinsă de la poalele ei, în contextul răscoalei țărănești din 1874–1875 conduse de către Horia, Cloșca și Crișan.
SECOLUL AL XIX-LEA
Secolul al XIX-lea marchează două evenimente diametral opuse în istoria cetății Deva – unul de „renaștere” parțială și altul de „dezastru” total. Încă de la începutul acestui secol, cetatea Deva a încetat să mai fie folosită în scopuri militare, iar toate bunurile sale, inclusiv tâmplăria ușilor și ferestrelor, au fost vândute.
Decăderea fortificației de pe valea Mureșului este redată cel mai bine în relatările călătorilor străini. Diverse surse pictează imaginea unei cetăți abandonate, apărată de o garnizoană neechipată corespunzător și slab pregătită.
Cetatea abandonată a fost salvată de împăratul austriac Francisc I. Alături de soția sa, Carolina Augusta, a întreprins o vizită în Transilvania în anul 1817 și a rămas impresionat de cetatea din Deva. La scurt timp, împăratul a dispus începerea lucrărilor de renovare care au durat aproximativ 12 ani. În timpul acestora, au fost realizate mai multe planuri ale fortificației.
Din păcate, acest episod de „renaștere” parțială a fost unul efemer, cetatea Deva fiind distrusă în urma exploziei depozitului de muniție din ultimele zile ale Revoluției din anii 1848–1849. În contextul revoluționar european din 1848, Transilvania a fost și ea cuprinsă de mișcări de emancipare națională. Ungaria, aflată sub dominație habsburgică, și-a dorit independența, iar maghiarii din Transilvania au susținut unirea provinciei cu Ungaria, ignorând dorințele și revendicările românilor și sașilor.
În contextul Revoluției de la 1848–1849, au avut loc mai multe evenimente la Deva și în împrejurimi, implicând trupele revoluționare maghiare și cele imperiale austriece. După mai multe tentative, revoluționarii maghiari au reușit să cucerească cetatea Deva la începutul verii anului 1849. Spre finalul Revoluției, în dimineața zilei de 13 august, depozitul de muniție al cetății a sărit în aer, provocând daune iremediabile asupra cetății.
Timp de câteva decenii, cetatea Deva a fost uitată de către autorități. Localnicii orașului au folosit-o în principal ca sursă de materie primă – piatră – sau chiar ca loc de pășunat.
La sfârșitul secolului, dealul și cetatea Deva au trecut în administrarea Societății de Istorie și Arheologie a comitatului Hunedoara, o organizație care a avut ca obiectiv principal punerea în valoare a moștenirii și a valorilor culturale, istorice și etnografice ale Hunedoarei. În timpul acesteia, cetatea și în special dealul cetății au suferit o serie de transformări: mici lucrări de renovare a zidurilor fortificației, amenajarea unor căi de acces, amplasarea unor bănci sau plantarea unor copaci. Toate acestea au avut ca scop transformarea dealului și al cetății într-un loc de promenadă și spațiu de loisir pentru locuitorii Devei.
SECOLELE XX – XXI
După terminarea Primului Război Mondial și realizarea Marii Uniri la finele anului 1918, dealul și ruinele cetății Deva au trecut în administrarea muzeului regional din localitate, care se va ocupa de ele pe toată durata perioadei interbelice.
Mici lucrări de consolidare a zidurilor și unele cercetări arheologice au avut loc și în timpul regimului comunist din România, mai exact în anii 60 și 70 ai secolului precedent, dar cele mai ample astfel de lucrări au avut loc la începutul secolului al XXI-lea.
Între anii 2000 și 2005 au fost realizate mai multe campanii de cercetare arheologică, odată cu proiectul de construire a ascensorului înclinat (telecabinei). În anii 2008, respectiv 2013, au avut loc cercetări arheologice de amploare care au adus informații importante privind planimetria cetății, diferitele faze de construcție/renovare, noi structuri, diverse artefacte, date indispensabile în contextul proiectului recent de restaurare și punere în valoare a cetății Deva.
În toată această perioadă, dealul cetății a continuat să fie un loc preferat al devenilor de petrecere a timpului liber, iar cetatea Deva un simbol al orașului.